You are currently browsing the monthly archive for august 2009.
Tocmai am facut o mica escala la hotel dupa ziua obositoare de la workshop, zi in care am avut si prezentarea lucrarii mele…Scriu nitel pe fuga, doar ca sa arat ca exist si sa marturisesc ca am extraordinar de multe impresii de impartasit, mai ales dupa turul de forta din ultimele 4 zile: Romania, Germania (Berlin), Cehia (Praga) si Polonia (Wroclaw). Hehehe, presimt ca deja v-am facut curiosi, poate si invidiosi!
Ca un exacerbat de timid ce sunt de obicei, mai ales cand trebuie sa vorbesc in fata un public stiintific, ma gandeam ca poate o sa clachez. Dar astazi am fost prea degajat (nu imi amintesc sa mi se fi intamplat ceva similar vreodata). Am vorbit de parca as fi predat o lectie la clasa a noua, rar, explicit, fara poticneli…M-am surprins chiar si pe mine, probabil ca si pe public ca tare au fost atenti. Am primit si destule intrebari, la care am raspuns sincer si elegant (cine naibii sa stie toate gramaticile formale care exista prin literatura de specialitate?!).
Acum nu imi dau seama care e secretul…sa fie starea accentuata de oboseala, berea ceha sau ochii dulci facuti de poloneze in drum spre conferinta? Probabil ca nici nu vom afla vreodata (ma indoiesc ca mai pot repeta parcursul in aceasta ordine)…Conteaza rezultatul, felicitarile simpaticului Henning Bordihn si laudele unui tip de la INRIA (o Meca a limbajelor pe arbori). Insa nu uit ca e unul dintre cele mai slabe rezultate pe care le-am publicat vreodata…Ce lege a echilibrului in viata!
PS: Gata am plecat sa nu raman in urma…scuze pentru greseli si lipsa de punctuatie (aviz Dl Dan).
Daca tot mi-am exprimat opinia legata de vestimentatia si mirosurile puternice ale compatrioatelor noastre (slava Domnului ca inca nu se obisnuieste, nici, la varste mai fragede sa se poarte sutien), as vrea sa remarc si faptul ca "baieteii" nu s-au schimbat deloc. Aceeasi indiferenta, lipsa de respect tradusa in smechereala (vorba aia supravietuieste cine e mai puternic sau mai nesimtit) si inconfundabilele tricouri si camasi marca Sorinel Pustiu, Elvis si ACM. Mai mult, lanturi groase, gel din abundenta si o figura acra (probabil ca asta e secretul cuceririi fetelor pline de parfum, caci altfel nu imi explic). Intr-un cuvant, DE PUTA MADRE!
PS: Inca nu pot uita episodul de acum vreo cativa ani buni cu Marius Constantin si reunirea Rapidului – a declansat si prezentat un curent printre noi romanii, curent ce a devenit definitoriu. Sunt insa bucuros ca mi-am gasit un costum frumos si elegant, nu o sa ma fac de ras (asa clasic si demodat), sper, la nunta de sambata a lui Dinte.
Recunoscuti alta data pentru productia de fete frumoase si aranjate, consider ca am intrat intr-un con de umbra dupa ce am vazut anul acesta acasa. Cantitatea de "Mitzi", "Titzi" si branduri asemanatoare, aranjate, dichisite, zambitoare, pe toculete, s-a diminuat simtitor. Toata lumea poarta slapi, sandale romane (of am luat din moda occidentala numai ce raneste ochiul barbatesc), blugi si nu prea mai acorda atata atentie felului cum arata. In schimb de abia mai pot respira prin metrou, parcuri sau magazine de cantitatea de parfum puternic care e in jur. Probabil ca e semnul femeii puternice care isi permite un parfum scump si se lanseaza o noua moda! Insa nu stiu cine se poate apropia de ele…sau poate asta era si ideea?!
Refuz sa cred ca suntem atat de fraieri, needucati si prostuti; cred pur si simplu ca e aceeasi proverbiala smechereala si ciubucareala ce caracterizeaza natia noastra. Suntem mintiti in fata cu nonsalanta, tratati ca niste carpe si nebagati in seama desi fara consumatori toata economia (privata mai ales) se duce de rapa. Nu mi se spune niciodata, la nici un fel de magazin (imbracaminte, supermarchet, posta sau CEC) cat costa de fapt produsele pe care le-am cumparat. Totul e rotunjit (chiar si cu sume mari de 80 sau 90 de bani) cu nesimtire in folosul comerciantilor. Sau ma trezesc ca mi se zice o suma rotunjita, dar mi se da si mai putin rest. Astfel se castiga sume imense de bani care pot sa nu fie declarate – oare de ce nu se sesizeaza nimeni? Am vociferat prima oara, m-a linsat din priviri nu numai vanzatoarea, ci si paznicul si cei de la coada. Se pare ca nimeni nu ia atitudine! Totul lasa un gust extrem de amar, mai ales celor care ne viziteaza tara. Ne plangem de criza, dar noi nu stim sa facem comert! Bine ca nu sunt decat in fuga prin zona si "ciupeste" fiecare mai putin de la mine.
Mi-am petrecut o zi intreaga incercand (si reusind in cele din urma) sa imi fac buletin de Bucuresti (poate da mai bine la CV sau o sa imi fac pasaport biometric mai curand). De ce am pierdut aproape 6 ore? Pentru ca:
– in Sectorul 4, locatia se schimbase fata de ceea ce stiam eu si a trebuit sa ma lupt cu cetele de caini ce pazesc blocurile gri ca sa imi croiesc drum prin labirintul de stradute din Berceni.
– informatiile de pe internet nu corespund cu ce e afisat la panou, de exemplu timbrul fiscal e de 4 lei nu de 1 (si asa sunt putine informatii oferite), asa ca a mai trebuit sa stau la o coada la posta si sa mai fac un drum pana acasa dupa certificatul de casatorie;
– am prins pauza de masa jumate de ora;
– pentru banalul formular (ar putea fi pus pe internet pentru a mai reduce cozile) ce trebuie completat a trebuit sa stau la o coada imensa (la fel ca toti ceilalti ce vor sa aiba buletin sau pasaport); din moment ce nu platisem timbrul ala fiscal, d-soara de acolo a refuzat sa mi-l dea pentru ca nu am toate actele la mine – mi-a zis ca ea trebuie sa verifice actele ca sa nu ma duc la celalalt ghiseu nepregatit (de parca ar fi contat asta, e pur si simplu dreptul meu de cetatean sa vad si sa am un astfel de formular completat sau nu). Nici zambetele mele galese, nici argumentele rationale nu au induplecat-o. Curios e ca am fost atat de calm, desi eram plin de nervi
– dupa cateva curse de fond (la ora 4 se inchidea) am reusit sa intru triumfator in sediu cu totul pregatit, am mai stat la o coada imensa desigur sa iau formularul si yupii mi-a fost dat;
– am constatat cu bucurie si surprindere ca in sfarsit s-au introdus si la noi automate cu numar de ordine (pe diferite specifice); doar ca era prea frumos sa fie adevarat sa si functioneze. Doamnei de la buletine (of ce servici greu si obositor pe vremea asta de criza) insa ii este lene sau rusine sa apese pe un simplu buton…Ne striga tot ca pe niste vite, haide care e urmatorul…asa ca cetatenii trebuie sa vorbeasca intre ei si sa vocifereze (se poate baga cineva in fata fara sa stie): nene tu ce numar ai, dar tu…ahhh eu sunt acum!
Sper sa nu imi fi gresit vreo informatie pentru ca a vorbit tot timpul la telefon cu un gagiu, inclusiv cand mi-a facut poza. Ideea e ca cu 5 minute inainte de a se inchide biroul am reusit sa ies cu promisiunea ca peste vreo 10 zile lucratoare o sa am buletinul (nu s-ar fi gandit deloc nimeni ca am nevoie si eu de un act de identitate provizoriu sau vreo confirmare ca o sa am buletin, noroc ca am cerut asta; inca putin mai multe intrebari si as fi fost luat la bataie – mi-a lasat pana la urma buletinul vechi care nu e expirat).
Ma gandesc cu groaza ca trebuie sa imi fac si pasaport! Cand oare vom schimba si noi cu adevarat ceva in sistemul public? Si in Spania e birocratie si sistemul nu e bine pus la punct, dar macar se poarta exemplar cu toata lumea si drepturile iti sunt respectate. O sa am grija de buletinul asta ca vreo 10 ani sa nu fiu nevoit sa dau pe acolo!
Voiam sa scriu de mult insemnarea asta, dar am tot asteptat. Nu mi-a placut niciodata Tolontan in mod deosebit (desi il consider un geniu in marketing si un tip foarte inteligent si educat), dar asta poate pentru ca scria prea mult despre sport, in special fotbal. Vad ca blogul lui a devenit mult mai mult si a inceput efectiv sa ma cucereasca. Pacat ca nu am timp mai mult sa ma documentez si sa discut. Il consider un om implinit, un jurnalist de clasa, care si-a gasit menirea: e mult mai bun la observatii amanuntite si anchete profunde. Bravo, bravo, bravo!
In final as vrea sa ii multumesc pentru ce a facut in cazul Ridzi. As dori sa fie nu doar un inceput si sa cada toti acesti artificiali care au ajuns la putere (adica anchetele sa se finalizeze cat mai rapid intr-un tribunal). Asa poate vor invata si succesorii lor sa nu se mai joace cu banii publici in halul asta. Tolo astept si pe Udrea, Nastase, Gioana, Tariceanu, poate chiar si pe Base.
Prin bunavointa patronului Szilard avem si bere gratuita nu numai internet, aici in Downtown Satu Mare. Pe langa asta am mai incercat si ceva specialitati locale, marca exclusiva Szilard (prietenii stiu de ce), greu de intalnit pe orice alt meniu din Romania. Mentionez in treacat "ciocolata alb", "ciocolata negru", "cafea lung", "gogos", "inghetata cu 2 lei globul" (a se citi cupa). Mai sunt si altele de genul, dar imi scapa acum.
Pe de alta parte am mancat si la un restaurant elegant cu o atmosfera rustica si o mancare (cu specific unguresc sau romanesc) extraordinara. "No, Pardon!" e numele lui si nu ar trebui ratat daca e cineva in zona. Preturile destul de piperate pentru buzunarele romanilor (dar nu exagerate) au fost justificate de o servire ireprosabila si un meniu diversificat si destul de pretentios (vanat, porc la rotisor, ficat de gasca, piept de rata, etc, etc). Eu am decis sa mananc ceva specialitati unguresti: am ales ciorba pescareasca (foarte picanta si diferita fata de cea romaneasca) si papricas de somn (o minunatie). Portii imense si indestulatoare, un deliciu. Sper sa mai vin in zona si sa incerc si tocanita de cerb sau de mistret.
Dupa o noapte in Budapesta si cateva ore cu trenul spre Debrecen, am ajuns si in Romania, ieri dupa-amiaza, in Satu Mare, sa il vizitam pe prietenul si colegul nostru Szilard (o invitatie ce trebuia imperios onorata), dar si o parte de Romanie care ne-a scapat cu desavarsire.
Am (re)simtit imediat contactul cu meleagurile si compatriotii nostri din moment ce nu prea se schimba nimic si pastram aceleasi naravuri in trafic, la magazin sau la plimbare. Dar acasa e acasa si venim mereu cu entuziasm, energie si drag, bucurosi ca ne vedem prietenii si familia.
Dupa ce am observat in treacat "minunea" arhitectural comunista a Monumentului Eroilor de la Carei (nu stiu cine din generatia noastra nu isi aminteste ditamai pozele din cartea de istorie sau afisele din laboratorul acestei materii), am ajuns si in micutul Satu Mare. Nu ne-a luat mult sa ne dam seama de ce se plictiseste Szilard aici si de-abia asteapta sa plece la un post-doc sau prin vizite.
Totusi Centrul Vechi e chiar interesant (ca si pasajul de legatura cu cel Nou si odios) cu destula istorie in spate, comunistii nereusind sa darame toate cladirile vechi (una e din 1700) in stil neogotic si ecleziast (Turnul pompierilor, Hotelul Dacia si libraria, aflate in renovare sunt chiar foarte frumoase). Am trecut si Somesul si am vazut si minunile comuniste care impazesc mai ales resedintele de judet din Romania (oare acelasi arhitect le-a construit pe toate sau, mai degraba, au fost la aceeasi scoala si au urmat aceleasi indicatii marete), asa ca nu stiu ce ne mai poate arata Szilard pana miercuri, in afara de prietenie si barul sau!
Ca sa inchei apoteotic aceasta prima insemnare din ciclul "Romanie te iubesc – reloaded", nu pot sa nu remarc principalul obiectiv turistic si motiv al invitatiei primite din partea lui Szilard: barul Downtown (in centru, vizavi de liceul Doamna Stanca, daca aveti drum pe aici). O afacere de familie in care Szilard (in curand posesor al titlului de doctor) a investit idei, ceva bani, multe sperante si vise de bogatie si preamarire. Nu arata rau, atmosfera e placuta (sunt si mici si carnati chiar daca lumea nu prea consuma spre dezamagirea patronului) asa ca nu il ocoliti daca sunteti prin zona, dar totusi sper ca Szilard sa isi continue viata academica. Nu cred ca iti poti castiga existenta doar din asa ceva in Romania. Si eu visez la un restaurant, dar ar trebui sa ne trezim la realitate!
Desigur ca am racit intr-un final datorita aerului conditionat (cea mai proasta si nenaturala inventie a omului dupa parerea mea) si, probabil, a diferentelor mari de temperatura dintre pranz si seara sau noapte de care m-am instrainat.
Insa punciul traditional al lui Reimo m-a pus pe picioare cat ai zice peste. Ceai, vodca si miere, combinate cum numai estonienii stiu m-au facut sa transpir mai abitir decat 3-4 fervexuri si m-au facut sa ma simt ca nou azi (durerea din gat a disparut ca prin minune). Ca tratamentul sa fie eficient trebuie sa porti sosete si sa iti acoperi gatul cu o esarfa. Da roade! Chiar si pe timp de vara 
Te simti mereu special cand iei un mic suflet sub aripa ta protectoare..Chiar daca nu am avut nimic de facut in afara de umplut cadelnita cu apa, facut hora in jurul evangheliei sau tinut lumanarea, m-am simtit special si extraordinar. Maria Victoria a fost cuminte si a dormit la toate cantarile si obiceiurile, pana in momentul baitei…Nu mai spun ce distractie a fost cand am spalat-o ieri :). Asa ca acum ne putem lauda ca avem doi finuti de nota douazeci: Maria si David, cu care sper sa bat cuba saptamana viitoare!
In rest, sunt placut marcat de tatal estonian Reimo ale carui eforturi (nu numai de a invata limba romana pe care o stapaneste chiar foarte bine) de a participa si a se implica in traditiile noastre total diferite sunt remarcabile.
Mentionez si ce a reusit sa faca un sufletel atat de "mic" si "neimportant". Sa adune intr=o biserica ortodoxa si la o petrecere oameni de toate culorile si religiile, din Siberia pana in Armenia si Mozambic, din Suedia pana in Romania si Spania…Oare ce politician ar fi reusit asta?
Un jurnal de calatorii, o insiruire de ganduri 