CBT rateaza promovarea

Sunt din nou acasa (i.e., Tarragona). Am un deadline important marti, dar nu pot sa nu imi tin cititorii la curent cu detalii la cald despre excursia baschetbalistica.

 

Ne-am calificat in marea finala insa am ratat in ultimul minut promovarea in prima divizie, nu numai datorita emotiilor si a superjucatorului Dedovici din echipa adversa (la 19 ani sa iei un asa meci pe cont propriu si sa nu ratezi nici o lovitura libera tot meciul mi se pare ca tine de talent pur), dar si a unui oarecare domn arbitru care mi-a amintit de Corpodean sau Lajos la meciurile Astrei, Gloriei sau lui Dinamo.Toate sub privirile conducatorilor federatiei. Insa nu am de unde sti, poate era omul chiar atat de slab de nu stie de infractiunile de pasi, goal tending, fault in atac (unul din baietii de 2m de la CBT a iesit in sfertul 2 cu nasul spart si fata brazdata de unghii) si multe altele. De exemplu, nu a dictat nici un fault pentru adversari timp de 10 minute in schimb noua ne-a scos toti oamenii mari (in ultimele 6 minute am jucat cu oameni de 1.90 tinand pe cei de 2.10), nu mai spun ca inca 3 din titulari erau in pericol de eliminare!!!!

 

Sunt convins ca vom incerca si la anul si ma bucur sa vad un asa management, rabdare, atasament si organizare la o echipa noua, mica si dintr-un oras de marimea Targovistei! Ar trebui sa invatam si noi cate ceva. In concluzie, echipa m-a castigat ca suporter pe viata si imi pare rau ca nu m-am interesat mai devreme de situatia lor si m-am concentrat prea mult pe fotbal si Nastic. Acum am realizat ce mult imi place sa urmaresc sportul cu mingea la cos (si chiar sa joc), poate mai mult decat orice altceva.

Din nou in Tarragona, insa spre seara in Madrid

Salutare prieteni, pe fuga relatez in weblog ca sa ma mentin in contact cu voi (desi unii nu isi doresc); recunosc ca v-am neglijat, dar am motive intemeiate. Am ajuns cu bine in Tarragona dupa ce am schimbat destule mijloace de transport (barca, autobuz, avion, tren) si un total de 16 ore de calatorie. Nu am prea mult timp sa ma odihnesc si sa ma refac pentru ca azi a fost meciul de baschet saptamanal la care particip, este un termen limita in cateva zile pentru a trimite o lucrarica la un workshop (trebuie sa justific banii de Grecia), iar in cateva ore plec spre Fuenlabrada (despre care nu stiu nimic), langa Madrid. 

 

Maine si sambata are loc turneul final prin care se alege noua promovata la baschet, iar CBT e printre finaliste. Asa ca merg sa ii sustin pe baieti, sper sa nu fie tardiv si sa fim satisfacuti. Fiind voluntar si dirijand atat de bine traficul, beneficiez de transport, cazare de o noapte, mic dejun si bilete la meciuri, toate oferite gratuit…A inceput sa imi placa si mai mult, sper sa avem si mai multe activitati impreuna pe vara

Turistul american

Mai intai de toate, no offense Angelo, I know that not all are like this!!! Si pana la urma nu e un lucru negativ, ci mai degraba amuzant – eu asa il vad. Nu am putut sa nu remarc modalitatile de a recunoaste un turist american in afara granitelor tarii sale:

• vorbeste cel mai tare, strident, oriunde s-ar afla (biserica, gradina zen, bar, club)
• te poate soca cu intrebari destul de puerile indiferent de varsta lui: e.g., intreaba o fata de 18-19 ani care lucreaza part-time pe o insula la intrarea intr-un muzeu cati copii are
• are pretentia sa plateasca cu dolari intr-o tara din zona euro, dar nu intr-un restaurant sau undeva unde te poti "intelege", ci la o intrare intr-un muzeu; culmea e ca se simt frustrati, vocifereaza si se mira
• aproape orice e scarbos (uhhh it is so gross), mai ales pentru fetele tinere: apa sulfuroasa de langa vulcan, insectele, autobuzele, praful, oile de pe pasune, etc, etc
• intra in vorba si cu o musca ca sa agate sau sa para simpatici, folosind fraze cat se poate de simple, ca de exemplu, "ai fata de american", "nice island, from where are you, did you like it here, what did you visit, did you go there, someone told me it is very beautiful, want to go together, etc etc (Angelo ai recunoscut ceva?).

Una peste alta sunt simpatici, nu toti educati, si impanzesc Santorini

Drumul vinului in Santorini

Desigur ca nu se putea sa ratez asa ceva, adica sa vizitez Muzeul Vinului aflat la vreo 5km de noi si sa incerc o degustare a celui mai deosebit si laudat vin grecesc – vinul "vulcanic" de Santorini (am incercat chiar de la ora 8, dar nu am reusit sa intru decat de la 10 cand se si deschidea). Mi-a placut mult, nu numai pentru ca am avut degustare la dublu (Cris nu s-a bagat nu pentru ca nu i-ar fi placut, mai ales vinul de desert, ci poate din princina orei matinale), dar si pentru ca am descoperit un mod inedit de a creste vita si a face vin pe acest sol vulcanic (suntem deasupra unui crater).

 

Pe scurt, vita nu se curata si leaga de araci ca in orice alta parte din lume, nu are butuci grosi (eu unul nu stiam pana in Santorini de tehnica asta) ci se lasa sa creasca pe pamant in rotocoale ca un butoi. Motivatia: sunt vanturi puternice si nici nu poate creste adanc in pamant, prin metoda asta fiind putin ferita. O alta chestie: solul (piatra mai bine zis) e atat de arid incat trebuie sapat de trei ori pe an (poate de aceea butucii – impropriu, sunt plantati la distanta semnificativa unul de celalalt) folosind magari, inca. Din cauza soarelul continuu si torid recolta e timpurie (la inceput de august).

 

E plin de crame si vii afaceri de familie, dar muzeul apartine Koutsoyianopoulos-ilor, cei care au pus bazele exportului si notorietatii vinului din insula inca din 1880 si probabil ca sunt destul de celebri in lumea lui Bachus. Am vazut cum se face vinul lor in detaliu, am invatat si ceva istorie si, mai ales, m-am convins ca intr-adevar are un gust deosebit. Nu am gustat ceva similar pana acum: este foarte aspru, dar in acelasi timp cu o aroma bogata care iti umple papilele gustative. Procesul de fermentatie si tipul de struguri, am fost asigurati, sunt diferite. Nu sunt mare priceput, dar sunt convins ca intuitia m-a ghidat bine. Chiar si vinul de desert (comercializat doar in bodega muzeului si crama familiei!!!! si lasat la dospit 10 ani – noi am fost serviti ca toti invitatii muzeului cu unul din 1999) a fost deosebit – peste ce am baut in Porto! Asta da primire, chiar m-am simtit special la degustare.

Plaje colorate

Maine ne facem bagajele si ne imbarcam, parasind Santorini pentru a merge in Atena de unde la 3 dimineata zburam spre Barcelona…pana atunci insa ne bucuram in continuare de soarele puternic care mi-a ars bucati aleatoare din corp (am un aer natural si foarte trendi, alternand bucati de piele de un rosu aprins, altele albe ca laptele, totul intr-o imbinare artistica moderna de invidiat) si de plajele colorate din Santorini.

 

Prin bunavointa prietenului Patrick (ce mica e lumea hattrick-ului) suntem cazati in Kamari la 100m de plaja neagra, la o aruncatura de bat de plaja alba (se merge cu barca, cea care doar da coltul muntelui ce se vede in lateral) si la vreo 30 de km de plaja rosie unde am fost ieri cu masina…Nici vorba de nisip, doar pietricele de culorile respective (negru, rosu, alb), dar un aer linistit si fermecator…eu unul nu am mai vazut asa ceva la mare…Apa e buna, foarte limpede, adinca (la vreo 3-4 metri de mal ma acopera cu mult) si ma simt ca intr-o piscina. Nu e nisip pe fund, doar o intindere imensa de piatra (nu bolovani, pur si simplu parca a pietruit sau a turnat astfalt cineva)…Maine sper sa fac un pic de snorkeling inainte de plecare (sunt tare curios de culorile de sub apa). Pot spune cu mana pe inima ca am vazut cele mai inedite plaje de pana acum, sunt curios unde mai exista in lume ceva asemanator…pe mine m-au fermecat.

 

PS: De abia astept sa pun poze ca sa va conving…si despre plaje si despre pietre si despre tot.

Santorini ca in basme

Am ajuns ieri in Ciclade si ma simt cum nu se poate mai bine…nu stiu cand am mai trait ultima oara o asa senzatie de relaxare si implinire; intr-adevar Santorini e o locatie unica in lume…Din pacate (sau din fericire pentru unii), acum sunt prea ars de soare, mirosind a sulf (am dat bine cu sapun, dar probabil ca transpir si inca am aceasta senzatie dupa ce am innotat vreo juma de ora in apropiere de crater) si, mai ales, obosit pentru a putea emite pretentia sa scriu vreo insemnare mai acatarii…Cu siguranta detalii nu voi uita, pentru ca vraja transmisa de locuri inca o simt aproape…Daca nu povestesc mai multe in excursie, o voi face cand ma intorc acasa…

 

Pana cand va voi vraji si pe voi cu insiruirile mele de cuvinte, pregatim o excursie de o zi cu masina, dupa ce azi am folosit corabia pentru a vedea vulcanul si insulitele din apropiere. Magia continua!

Gata conferinta, plecam spre insule!

Conferinta s-a terminat, s-a incheiat si proiectul cu George (ramane sa lucram si mai mult pe viitor, am avut impresia ca am strans si mai mult legaturile), iar in 4 ore plecam intr-o cursa nebuna spre Santorini in ciclade…Trenul de noapte spre Atena (sa vedem cine mai urla sau fumeaza si acum) ajunge la 6 dimineata, pana la 7 trebuie sa fim in Pireu pentru a ne imbarca pe Blue Star. Dupa vreo 8 ore se presupune ca ajungem si in Tira. Sper sa nu apara evenimente deosebite si sa nu pierdem si barca dupa ce am pierdut un avion in decembrie.

 

Am spus atatea despre conferinta si Salonic, insa am neglijat sa dau detalii despre locatia, Teglion pe numele ei, unde s-a desfasurat CAI 2009. Cladirea construita si donata de o familie localnica bogata este posesoarea unor colectii de picturi si vestimentatie destul de remarcabile (au si un Renoir printre altele), insa cel mai mult mi-a placut expozitia fotografica de la ultimul nivel. Femei simple din tot Balcaniul surprinse in ipostaze si locatii absonul normale si naturale: camarute stramte cu pereti decojiti din blocurile vechi comuniste, avand grija de copii, citind, etc. Am remarcat doua mamaite facand legaturi de ridichi si parand decupate din satele si pietele noastre publice (eticheta cu informatii mi-a confirmat asta). Daca sunteti curiosi sa vedeti ce este Teglionul puteti da un click aici. Cam atat am avut de imparasit pentru moment din Salonic (ati scapat pentru moment de posturi).

La mormantul lui Filip al doilea

Tot in apropiere de Salonic (70 km) se afla Vergina, fosta capitala a Macedoniei si resedinta unor regi de seama ca Filip II si Alexandru cel Mare (sunt multe inadvertente si neadevaruri in film, dupa cum probabil stie toata lumea)…Prea multe nu au ramas acum (ma refer la pietre si monumente), insa descoperirea mormintelor (4 la numar) se pare ca a fost ceva care a revolutionat istoricii si a clarificat multe legende si teorii. Ghidul feminin pe care l-am avut a fost foarte bine pregatit, pasionat si ne-a alimentat mereu cu detalii foarte interesante, asa ca pot spune ca am invatat multe si nici nu am simtit cum trece timpul in muzeul subteran.

 

Pe scurt, au acoperit mormintele pentru a le proteja de orice intemperie, e destul de intuneric inauntru si totul pare ca are un aer si mai misterios – pana la urma e un cimitir. Nu se poate intra in nici unul dintre ele (usile sunt turnate iar excavatiile au fost facute prin tavan), vezi doar intrarile masive, decorate cu fresce, dar exista machete pentru a vedea detaliile. Continutul a fost excavat si expus publicului in amanuntime. De departe, lacasul de veci al regului Filip e maret si impunator – a avut marele lui fiu grija sa isi respecte tatal (in antecamera se presupune ca ingropata e ultima sotie a regelui), in schimb cel al fratelui mai mic al lui Alexandru, pe numele lui tot Alexandru, e mult mai micut si saracacios (mai ales ca era considerat un bastard de localnici si nedemn de a fi considerat machedon). De fapt ingropat nu e cel mai bun termen din moment ce au incinerat trupurile au curatat si spalat frumos oasele si pus in cutii de aur (respectiv hidra pentru print).

 

Armurile, figurinele, toate obiectele gasite sunt lucrate atent si iscusit in cel mai mic detaliu, e intr-adevar o placere sa le privesti plus ca iti dau numeroase informatii despre persoana, rang si vremurile acelea. Cat despre cutia de aur unde sunt oasele, coroana sau scutul de 16 kg ramai cu gura cascata…cel putin eu asa am facut! A fost unul dintre muzeele arheologice de top pe care le-am vizitat, daca nu chiar cel mai interesant (mi-a placut mai mult si decat Egiptul din Vatican).

Cascadele din Edessa

Sunt aproape de Salonic (80 km), numeroase (14), romantice si spectaculoase desi nu foarte mari – maxim 70 de metri (cele din Yosemite ar fi fost mult mai impresionante daca ar fi avut apa). Dar locatia e fermecatoare (e construit in trepte), cu multe parcuri, apa cat cuprinde (aviz Dl Dr Dan), paduri si carari salbatice. Mie mi-au placut enorm, macedonenii (grecii din nord) sunt foarte mandri de ele, asa ca daca sunteti in zona nu le ratati (poate pozele si filmuletele de mai sus va vor convinge)…Apropo, germanii au dat o mana la amenajarea lor in forma actuala dupa ce au distrus aproape de tot orasul in razboi (eu asa am inteles de la ghid).

O dupa-amiaza agreabila in Kassandra, Halkidiki

Una din marile atractii turistice aflate in apropiere de Salonic o constituie regiunea Halkidiki cu cele trei peninsule ale sale (Kassandra, Sithonia si Muntele Athos). Cum suntem mari amatori de soare, plaje si mare, iar Kassandra le poseda din plin (e si la o aruncatura de bat) am hotarat luni sa incercam sa facem un scurt tur pentru a simti atmosfera.

 

Drumul a fost foarte relaxant (poate pentru ca nici nu era sezon si de aici lipsa aglomeratiei) si trebuie sa recunosc ca zona are un farmec aparte (foarte diferit de litoralul mediteranean – vezi Spania de exemplu). Nu ma mir ca multi dintre conationalii nostri vin aici pentru a-si face concediul, drumul in sine catre locatie oferind imagini spectaculoase (trecerea in peninsula, apropierea de mare – cumva simti ca esti deasupra ei).

 

Prima oprire am facut-o in Nea Fokea unde am remarcat instant cat de limpede e apa si ce culoare albastrie deosebita are (Dl Dan ar fi foarte interesat – cred ca aduce mult cu tropicele, mult mai putin cu Mediterana). De langa turn am privit malul salbatic si rosiatic plin de copaci si vegetatie.

 

Am continuat cu Atithos, fermecator prin casele sale mari si pietruite (buni, inspirati arhitecti au avut satenii astia). La recomandarea Aretiei, aici am luat masa, excelenta si ieftina de altfel (mult peste stropit din belsug cu vin alb – calamari umpluti o sa incerc sa fac si eu cand ma intorc acasa) si am constatat cu surprindere ca prin zona sunt doar turisti germani si romani. Chiar si proprietarul restaurantului care nu stiu cum ne-a ginit imediat (probabil cand am cerur limonada si el s-a simtit sa ne zica e doar fanta de lamaie), ne-a marturisit ca sunt foarte multi care vin acolo in sezon. S-a facut imediat remarcat rostind cateva cuvinte legate mai ales de mancare (mi-a placut cum a rostit caracatita).

 

Ne-am oprit in Kallithea, perla si cel mai scump resort al Kassandrei, unde nu am mai apucat sa vedem sanctuarul lui Zeus din pricina orei inaintate, dar unde am coborat spre una din plajele mai micute, retrase si usor salbatice. Ne-am plimbat putin si eu am facut o baie pe cinste (reconfortanta, deloc rece si foarte clara apa). Ne-a placut, a fost o dupa-amiaza tare frumoasa .