You are currently browsing the tag archive for the ‘Spania’ tag.
Asta e numele de cod al noii mele echipe de baschet…Ieri am
debutat in Cupa Rectorului si am facut-o intr=o maniera
entuziasmanta…DEsi nu am marcat sau recuperat (si nici unul dintre
cei 5 membri prezenti nu a facut-o), am castigat clar si fara drept de
apel…prin neprezentarea adversarului. Cred ca sunt prea buni baietii
de s-a speriat lumea asa de IFCA…
debutat in Cupa Rectorului si am facut-o intr=o maniera
entuziasmanta…DEsi nu am marcat sau recuperat (si nici unul dintre
cei 5 membri prezenti nu a facut-o), am castigat clar si fara drept de
apel…prin neprezentarea adversarului. Cred ca sunt prea buni baietii
de s-a speriat lumea asa de IFCA…
Joi este derbyul grupei, de la ora 13:00…Sper sa castigam iarasi.
PS: Am profitat de ocazie si am facut primul antrenament…Baietii
sunt super de treaba, tehnici si pasionati de baschet…Mi-ar placea sa
jucam cat mai des. Obiectivul meu numarul 1 este sa lucrez la conditia
fizica (a ajuns inexistenta dupa atata ploaie si inactivitate) si sa ma
integrez…Ma gandesc cu groaza ca trebuie saalerg atat de la un panou la celalalt si nu voi face fata…
Dupa ce am vazut ca pe acasa behaie de frig si ninge, iar cam prin aproape toata Europa se apropie iarna, m-am bucurat sa vad ca avem in noiembrie 25 de grade, soare si lipsa de ploaie aici in noua noastra locatie, Santander. De marti seara insa lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade. A inceput sa ploua, rar s-a oprit (aproape insesizabil). Au fost si vreo 2-3 furtuni serioase (nu as fi vrut sa fiu pe mare atunci), de exemplu asta-noapte, cand nu vedeam nici blocul de vizavi (si nu din cauza intunericului credeti-ma, ci a stropilor uriasi de ploaie abundenta). Nu mai vorbesc ca mansarda noastra pare inconjurata intr-o nebuloasa continua (dupa cum sunt plasate geamurile micute pot vedea formatiunile noroase jucandu-se periculos deasupra noastra), iar ropotele de ploaie dau un efect aparte si foarte sesizabil cand pica pe tigla de pe peretii nostri externi.
Partea buna e ca m-am convins ca aici se aplica: mereu dupa furtuna (nu se stie cate zile tine) apare soarele (nici despre asta nu se stie cat sta pe cer)!
Tocmai ce am primit prin curier pasapoartele cu viza de Tailanda. Intregul proces a durat 7 zile dintre care 2 de weekend. Nu a trebuit sa mergem la ambasada la Madrid, am trimis pasapoartele, formularele, cate 2 poze de caciula si legalizarea certificatelor de rezidenta. In plus nu a trebuit sa platim taxa de viza, fiind probabil o oferta speciala cu criza asta. Cum au primit actele luni au si stampilat pasapoartele, am intrat in contact, am trimis curierul sa le ia si sa ni le aduca la usa. Asa imi place fara birocratie si pe incredere, sa tot calatoresti!
PS: Astept cu drag data de 17 decembrie…deja ne-am aranjat zborul catre Madrid de unde plecam direct catre Bangkok pentru a incepe o aventura memorabila sper! Ramaneti aproape!
Yupiiii…se pare ca sunt ultimul transfer al echipei campioane din sezonul precedent…Proaspeti doctori de pe la matematica si informatica, un medic, o domnisoara (detalii despre toti o sa dau cand ii cunosc) formeaza o echipa si aici cu Domingo vedeta…
Momentan nu am facut nici un antrenament, dar luni avem doua meciuri in competitia care incepe…De abia astept sa ma fac de ras si sa fiu petarda care aprinde fitilul victoriei 🙂
La "Workshopul hai sa ne cunoastem mai bine" organizat de noul nostru departament prin vreo cateva baruri (excelent vin, nu mai zic de pinchos), miercurea trecuta, am cunoscut un tip inalt (cu vreo 6cm mai mare ca mine), mucalit, foarte receptiv, cu care am vorbit cateva ore in continuu (in spaniola, o noutate pentru mine) fara a ma plictisi… Numele de scena e Domingo. M-am simtit bine in pezenta lui (Cris nu e geloasa pentru ca si ea il simpatizeaza mult), impartasind destule pasiuni: mancarea, baschetul, Romania (a avut omul prietena din Maramures), calatoriile. Ba chiar m-a transferat la echipa lui de baschet si sper ca meciurile de pregatire vor incepe curand! Cert e ca in curand va trebui sa imi guste preparatele culinare desi sarmale i-am zis ca nu ii fac (pentru asta trebuie sa o intalneasca pe prietena lui din nou sau sa devenim prieteni si mai la catarama).
PS: Ca tot zicea Lectorul de ce la noi pe la facultate in Romania nu se organizeaza intalniri din astea informale, mai mergi la un restaurant ceva, mai stai de vorba, mai glumesti, etc…Asa noii veniti se simt partasi si altfel au tragere de inima. Dar la noi sunt multi salbatici crescuti in spiritul ala comunist. Le este frica de faptul ca tinerii sunt mai dinamici si le vor lua locul, ca lor nu le va mai iesi nimic din proiecte (multi chiar nu participa nimic), ca nu vor mai fi respectati… Atata tot, speram ca generatiile sa se schimbe curand!
Decurge ca pe roate si, desi contractul Cristinei va fi semnat in ianuarie si deci vreo inca 3 luni trebuie sa traim din resurse vechi si ajutoare umanitare de la familie si prieteni (slava Domnului ca ne iubeste lumea), nu regret nici o clipa ca am facut deja mutarea, pasul, si ne aflam aici. De ce?
- desi vremea e schimbatoare, uneori ploua din senin, si e oarecum mai racoare (nu va ganditi la temperaturi sub 10 grade), sunt destul de multe zile insorite in care se poate face plaja (joia trecuta au fost 25 de grade, 3 zile la rand nu a plouat deloc, etc). Cert este ca prognoza e doar informativa: in 5-10 minute se poate innoura, ploua puternic, fi ceata, etc (am presimtirea insa ca nu voi vedea zapada si inghet, yupiii)
- lumea are un standard de viata foarte ridicat, o alta filozofie de viata, e mai frumoasa, eleganta si civilizata, fata de ce eram obisnuiti in Tarragona; va trebui sa facem eforturi mari din toate punctele de vedere sa ne integram
- locuim in buricul targului la 5-10 minute, maxim 20, de orice locatie importanta (inclusiv plaja, universitate, etc); avem o relatie speciala cu proprietarii, sunt incredibil de draguti si umani, si au mare grija de noi
- vizavi de blocul nostru, pe dealul vecin este un parc terasat in care fac alergari si poti evada oricand; mai merg 5 minute si pot alerga pe faleza din Golful Santander
- totul e verde, vegetatia mult mai abundenta, aerul pare mult mai curat
- asa oferta interesanta si variata de baruri si restaurante nu am vazut decat in Stockholm, San Diego, Vegas sau Tokyo (fiecare are personalitate, te imbie; bani sa facem si sa avem pentru ca e greu sa rezisti sa nu participi ca toti ceilalti la tumult)
- peisajele din imprejurimi sunt superbe, vizavi de golf se vede un munte; sunt cartiere langa plaja care se aseamana ca frumusete (prin arhitectura, liniste, gradini si ambianta) cu ce am vazut in Orange County (chiar ne gandeam la excursia cu Angelo din Corona del Mar)
- dupa 12 ani (dintre care 5 si ceva de casatorie) de stat prin camine, apartamente impartite, pe la familie si prieteni, am ajuns sa locuiesc doar cu nevasta, intr-o mansarda micuta ce-i drept; e un sentiment destul de placut sa gasesti lucrurile mereu unde le-ai pus, sa ai baia mereu libera, sa stai dezbracat cand vrei sau sa te scarpini la fund si oute cand te uiti la un meci (recordul dateaza din Tokyo cand am stat singuri 3 luni intr-o garsoniera)
- mi-am redescoperit pasiunea pentru gatit, dupa care tanjeam de cateva luni; Cristina a redevenit cobaiul meu (ieri am facut un orez cu curcan si sos din vin alb, miere, piper, boia, sare si curry – azi si maine cine stie ce idei creatoare mai am, dar sunt tare pe felie, din nou)
- in oras sunt vreo sapte plaje minunate, curate, inconjurate de verdeata; pe dealurile care le inconjoara sunt parcuri, alei si trasee de bicicleta; nu vor lipsi nici zilele insorite asa ca ai unde te plimba
- Santander candideaza pentru a ajunge Capitala Culturii Europene in 2016; sunt enorm de multe activitati, trebuie insa sa mai treaca putin timp pentru a intra in tumult (gratuitatile sunt importante totusi).
O lipsa majora insa…momentan toti prietenii sunt cam departe…Totusi in decembrie am facut primul transfer major, robynete ne viziteaza :d…asteptam si pe altii…
Joi seara ne-a invitat Balqui la cina la singurul restaurant (in totalitate) ecologic din Santander, bineinteles proprietate a unei prietene (parea destul de apropiata). A fost prima mea experienta „ecologica” in totalitate (vinul a fost minunat, nu cred ca au contat cele 10 procente de ecologie din compozitie) si trebuie sa recunosc ca destul de pozitiva. Mancarea a fost gustoasa, nu piperata ca pret, atmosfera prieteneasca si relaxanta (doar eram in seara druizilor), dar stau si ma intreb ce inseamna ecologic de fapt? Vaca a pascut iarba, gainile s-au miscat libere, morcovii nu au crescut in solar (?!) si, poate, nici un muncitor clandestin din tarile sarace nu a participat la proces…Am definit corect…sau nu?!…Mai exista oare vreun produs pur ecologic (inclusiv in procesul de productie)?!
PS: Balqui nu e foarte bun prieten cu vinul…dar nici eu nu am vrut sa ii dovedesc ce mult imi place cel foarte bun, chiar din prima seara!
Momentan e singura noastra cunostinta, persoana de legatura, “prieten” din Santander si poate de aceea ne incurajeaza atat de mult si incearca sa ne ajute cu tot ceea ce poate. Nu numai ca a carat cutii si valize ca nu cumva sa luam o amenda (parcasem in statia de taxiuri, singurul loc disponibil aici pe o artera principala a orasului), dar a incercat sa o integreze cat mai rapid pe Cris in noua structura, desi nu a semnat contractul inca. Intalnire de departament, cu decanul, secretarele…multe planuri de viitor care ma implica chiar si pe mine, oferte pline de motivatie, sfaturi care daca sunt puse in aplicare ar putea mari sansele de a ramane pe aici, implicare totala la un drum pornit impreuna intr-un mediu total nou, etc.
Nu mai vorbesc ca prin intermediul lui am avut o casa cand am venit aici, la un pret mai mult decat decent. Ca ne ajuta cu piese de mobilier ca sa ne putem pune hainele, ca ne intreaba mereu cum ne descurcam si cum de acomodam…Si ne incurajeaza si incearca sa ne simtim cat mai bine aici…
Numele lui de scena, cu o mare greutate si arhicunoscut in domeniul Cristinei, statistica si in mediile de cercetare din Spania, este Jose Luis Balcazar, dar prietenii, cei apropiati, cunostintele vechi ii spun Pepe sau, mai degraba, Balqui. Ceea ce vom face si noi.
PS: Oare de ce la noi majoritatea profesorilor sunt atat de speriati si de rigizi? Cat de mult se pierde din comunicare, motivatie si posibilitate de a intreprinde lucruri noi care pot influenta generatii…
De vreo saptamana ma chinui sa postez insemnari, sa nu ma dea disparut prietenii, dar se pare ca nu a fost nici chip sa ma pot loga! Iata insa ca minunea s-a produs ieri si acum pot scrie din nou.
Marti dupa o calatorie de 7 ore si aproape 700 de km (pauze doar de realimentare) in care am traversat Aragonul, Navarra, Rioja, Tara Bascilor si o parte din Cantabria la volanul unei furgonete imense de 3,3 tone (de fapt langa volanul furgonetei, acolo unde imi e locul, ca un copilot fara carnet ce sunt), am reusit sa ajungem la noua destinatie, Santander. Aceasta va fi noua noastra „casa” pentru urmatorii 3 ani, cel putin.
Prin bunavointa profesorului (care m-a ajutat si la carat valize si cutii; parca il si vedeam pe Caza in locul lui) si a prietenilor lui de aici, stam provizoriu intr-o mansarda micuta chiar in buricul targului, cum se spune pe la noi, dischisita, dar in care cam dau, la propriu, cu capul in aproape toti peretii (oblici). Totul insa a picat foarte bine pentru ca putem cauta linistiti un apartament mai mare in care sa incapa o familie mai numeroasa sau prietenii care ne vor vizita.
Cat despre Santander, vreo doua impresii la cald: peisaje superbe, mult mai multa verdeata decat in Catalunia (dar si ploua in draci), vreme schimbatoare (umbrela e un accesoriu nelipsit), lume eleganta si foarte bine imbracata, restaurante „fancy” si arhipline, multa agitatie si umezeala. Probabil ca ne va placea aici, sa vedem!
Credeam ca e o intamplare, dar incep chiar sa cred ca sunt blestemat in ceea ce priveste sistemele informatice care cad in urma mea.
Primul calculator cumparat in 1997 s-a stricat dupa o saptamana (apoi in urmatorii 2 ani, placa de baza a cazut de 2 ori, CD-ul, monitorul, etc). Imprumutasem un hard-disk de la un elev la un moment dat ca sa ii trag niste programe si mi s-a stricat pe drumul de la scoala catre camin, fara a-l brusca sau a face ceva deosebit.
Am primit un laptop cadou acum 4 ani, de Sf Ion si cand am ajuns acasa nu avea baterie. Am mers inapoi si mi-au dat altul…oricum cu Toshiba asta a fost parfum: se incinge rau, nu se inchide ecranul si acum bateria nu mai tine nici macar un minut, arata ca dupa razboi din cauza ca nu rezista la transpiratia mainilor mele, dar sunt bucuros ca mai merge inca dupa cat l-am uzat.
Saptamana trecuta am primit si un Notebook Dots de la Packard Bell cadou de ziua mea. Bineinteles ca e ceva in neregula cu el, mi se blocheaza mereu, nu se poate partitiona, hardul e facut tandari deja. Ar fi culmea sa nu imi dea banii inapoi pe el (nu prea il mai vreau nici reparat), caci asa se pare ca au convins-o pe Cristina…Cert e ca blestemul continua, noroc ca Toshiba asta de pe care scriu acum inca se mai taraie!
Un jurnal de calatorii, o insiruire de ganduri 